fbpx

Vloggerul Colo a fost reținut marți seară de polițiști

Vloggerul Colo a fost reținut marți seară de polițiști

Alexandru Bălan, vloggerul cunoscut pe YouTube sub numele Colo, a fost reținut marți seară de polițiștii de la Secția 9 din Capitală, după ce l-au audiat câteva ore, potrivit surselor Digi24. El este acuzat de instigare la violență asupra minorilor.

Potrivit sursei citate, „Colo” a fost reținut pentru 24 de ore în dosarul în care este cercetat pentru că ar fi instigat la violență împotriva minorelor, inclusiv la violarea acestora, după ce a povestit o experiență personală pe care a avut-o cu o fată de 16 ani.

Verificările au început săptămâna trecută, după ce tânărul a afirmat, într-un videoclip postat pe YouTube, că unele adolescente merită „să le dai cu palmele, să le ții cu capul de pereți, să le pui piciorul pe față”.

Ulterior, Alexandru Bălan a prezentat scuze și a spus că regretă situația creată.

„Tot acest clip este extras dintr-un live de divertisment pe care l-am făcut acum câţiva ani. A fost o glumă extraordinar de proastă. Îmi cer scuze în mod oficial pentru că clipul meu a deranjat. Nu reprezintă în niciun caz nici valorile mele morale, nici felul meu de gândire”, a spus vloggerul urmărit de peste 850.000 de persoane.

El urmează să fie prezentat în fața unei instanțe cu propunere de arestare preventivă.

Sursă foto Digi24.

Image
Image
Image

Publish modules to the "offcanvas" position.