CORONAVIRUS | Primul judeţ din ţară care va începe testarea în masă a populaţiei

CORONAVIRUS | Primul judeţ din ţară care va începe testarea în masă a populaţiei

DSP Alba a anunțat miercuri, printr-un comunicat de presă citat de Agerpres, că va demara o campanie de testare în masă a populaţiei, prin laboratorul propriu, de săptămâna viitoare urmând să fie realizate, zilnic, până la 4.000 de teste.

Campania va viza, în primă fază, municipiul Alba Iulia. Primii care vor fi testați vor fi angajații din instituții.

Metoda "pooling", care va fi utilizată în Alba, este bazată pe protocoale internaţionale ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), precum şi pe cele de cercetare ştiinţifică derulate de echipa de cercetători a Universităţii Ben-Gurion din Israel. Aceasta presupune amestecul de 8, 16 sau 32 probe recoltate de la tot atâţia subiecţi, astfel că se poate ajunge la testarea chiar şi a 4.000 de persoane pe zi. În acest demers, DSP Alba colaborează şi cu cercetători români, pentru îndrumare şi consultanţă.

Testarea va fi realizată exclusiv pe bază de sponsorizări ce provin de la primării sau firme private, iar bugetul alocat de Ministerul Sănătăţii va fi folosit doar pentru testare conform algoritmului naţional.

Primăria Alba Iulia a demarat o primă achiziţie pentru cumpărarea a 5.000 de teste în acest scop.

"Cu timpul, ne propunem să extindem testarea şi la populaţie. Există mai multe modalităţi de testare în masă, aceasta urmând a fi realizată pe grupuri de persoane cu legătură epidemiologică. Spre exemplu, va putea fi testat câte un membru din fiecare familie de pe o anumită stradă. Epidemiologii DSP Alba vor elabora un plan de testare propriu-zis, care va fi anunţat public la momentul oportun", au precizat reprezentanţii DSP Alba.

DSP Alba va elabora un model ştiinţific de realizare a eşantioanelor, astfel încât gradul de acoperire a testării să fie cât mai ridicat în rândul populaţiei.

"Trebuie să fim pregătiţi din timp pentru orice scenariu, astfel încât să putem proteja populaţia. Demararea testării în masă reprezintă un pas absolut firesc pentru DSP Alba, mai ales în contextul relaxării măsurilor începând cu data de 15 mai. Vom economisi milioane de lei pentru achiziţia de kit-uri de testare şi, în acelaşi timp, vom avea posibilitatea să testăm în laboratorul DSP Alba cel puţin de 16 ori mai multe persoane zilnic. Avem capacitatea necesară şi personal bine pregătit pentru a putea face faţă acestei noi provocări. Aşa cum, încă de la început, am fost printre primii din ţară care am acţionat cu seriozitate şi meticulozitate în lupta cu COVID-19, rămânem în continuare pioneri în ducerea diagnosticării la un alt nivel", a declarat, potrivit comunicatului, directorul executiv al DSP Alba, Alexandru Sinea.

Până marţi, în Alba au fost efectuate aproximativ 6.600 de teste. De la începutul epidemiei, în județ au fost confirmate 169 de cazuri. 104 persoane s-au vindecat, iar 10 au decedat.

 

 

Image
Image
Image
Image
Image