fbpx

Incendiul de pădure din Apuseni. Intervin zeci de pompieri, alături de voluntari, pădurari și soldați

Incendiul de pădure din Apuseni. Intervin zeci de pompieri, alături de voluntari, pădurari și soldați

Image
Image

Incendiul de pădure izbucnit luni seara lângă Albac a continuat să se manifeste pe timpul nopții cu mai multe focare. Potrivit evaluării pompierilor, acesta se manifestă pe aproximativ două hectare.

Forţele de intervenţie folosesc drujbe, motopompe şi unelte genistice pentru crearea culoarelor de demineralizare şi refularea apei în jurul suprafeţei afectate.


Potrivit Agerpres reprezentanţii ISU Alba au declarat că, iniţial, pentru stingerea incendiului care a izbucnit luni seara în zona Bărăşti - Dărnilosu, la limita dintre comuna Albac şi oraşul Câmpeni, au acţionat pompieri de la Staţia Câmpeni, ajutaţi de personal de la Ocolul Silvic Valea Arieşului şi Ocolul Silvic Privat Abrud, precum şi de SVSU Câmpeni. Fiind o zonă de munte, a fost nevoie inclusiv de autoturisme de teren care să transporte rezervoare cu apa necesară.

În cursul dimineţii de marţi, au fost suplimentate forţele şi mijloacele de intervenţie. Astfel, se acţionează de către ISU Alba cu 3 ofiţeri, 21 subofiţeri şi 7 soldaţi, cu 4 autospeciale, un autocamion, 2 autospeciale pentru muncă operativă şi unelte genistice. De asemenea, mai intervin 4 voluntari de la SVSU Albac, cu 4 autoturisme de teren cu 4 tone de apă şi unelte genistice, 5 voluntari de la SVSU Câmpeni, cu un autoturism de teren, drujbe şi unelte genistice, 4 pădurari, cu 3 autoturisme de teren, drujbe şi unelte genistice, şi 5 cetăţeni, dotaţi, şi ei, cu unelte genistice şi autoturisme de teren.

"În continuare, forţele de intervenţie lucrează la crearea culoarelor de demineralizare în jurul suprafeţei afectate, refularea apei, înlăturarea efectelor negative şi stingerea tuturor focarelor produse de incendiu", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Alba, Alexandru Crişan.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!  

 Foto alba24.ro

Image

Publish modules to the "offcanvas" position.