Valiză cu bani îngropată în pământ, găsită în Vințu de Jos, Alba

Valiză cu bani îngropată în pământ, găsită în Vințu de Jos, Alba
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Aproape 460.000 de lei ascunşi într-o cutie metalică au fost găsiţi de poliţişti în comuna Vințu de Jos, judeţul Alba, acolo unde era acunsă de hoţii de cupru.

Potrivti antena3.ro, un bărbat a fost arestat preventiv, un altul a primit arest la domiciliu şi alţi doi sunt cercetaţi sub control judiciar într-un dosar de furt de cupru în valoare de 200.000 de euro.

Poliţiştii au făcut percheziţii în judeţele Cluj, Alba, Sibiu şi Ilfov, împreună cu cei de la Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice.

Cei patru au vârste cuprinse între 37 și 49 de ani și acum sunt cercetați pentru furt calificat. Ei ar fi sustras o cantitate însemnată de cupru, în luna august a acestui an.

"La 8 septembrie a.c., în cadrul activităţilor investigativ-operative, în comuna Vinţu de Jos, judeţul Alba, poliţiştii au descoperit şi ridicat 460.000 de lei, bani care se aflau într-un diplomat ascuns sub pământ, proveniţi din comercializarea cuprului. Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca", a arătat sursa citată.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!  

 Foto antena3.ro.

Image