Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara fac cercetări în cadrul unui dosar penal constituit pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare.
Luni 8 septembrie, în jurul orei 19.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara, au primit un apel de urgențădin partea unui tânăr, care reclama faptul că faptul că, deplasându-se pe o stradă din satul Arini, comuna Măieruș, ar fi fost atacat de o altă persoană.
Polițiștii care s-au deplasat la adresa indicată, au stabilit, în urma probelor administrate, că un bărbat de 36 de ani, pe fondul unui conflict mai vechi, ar fi folosit un obiect contondent și i-ar fi provocat leziuni tânărului pe care l-a întâlnit.
În urma incidentului, persoana vătămată a fost transportată la o unitate medicală, unde a beneficiat de îngrijiri de specialitate. După administrarea materialului probator, față de bărbatul agresiv, polițiștii au dispus măsura reținerii și introducerea sa în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov, pentru o perioadă de 24 de ore.
Ulterior, după ce a fost prezentat de către procurorul de caz în fața judecătorului de drepturi și libertăți, pe numele bărbatului a fost emis un mandat de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.
Arest preventiv, 30 de zile, pentru bărbatul care a ucis un câine