Accident mortal la Cristian. Victima este un copil de numai 11 ani

accident mortal brașov

Un copil a fost accidentat mortal de un camion, marți după-amiază, în localitatea Cristian, din jud. Brașov.


Polițiștii au anunțat că accidentul s-a produs pe strada Libertății, din comuna Cristian.

„Un autocamion, condus de un bărbat în vârstă 55 de ani, care circula dinspre localitatea Vulcan către Cristian, a surprins și accidentat un pieton, în condiții ce urmează a fi lămurite în cadrul cercetărilor.

Din nefericire, în urma leziunilor suferite în urma accidentului, pentru pietonul în vârstă de 11 ani personalul medical a declarat decesul.  

La fața locului se află direcționată o echipă de cercetare, formată din polițiști rutieri și criminaliști, care desfășoară cercetari în vederea lămuririi circumstanțelor în care s-a produs accidentul, activități ce se efectuează în cadrul dosarului de cercetare penală întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă”, menționează sursa citată.