Angajaţii de la Carfil Braşov au declanşat o nouă grevă, nemulţumiţi că au primit doar 60% din salariile pe februarie

Angajaţii de la Carfil Braşov au declanşat o nouă grevă, nemulţumiţi că au primit doar 60% din salariile pe februarie
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Angajaţii producătorului de tehnică militară Carfil Braşov au oprit din nou lucrul joi şi au declanşat o grevă spontană deoarece au încasat doar 60% din salariile pe luna februarie şi nu au primit tichetele de masă aferente lunilor februarie şi martie.

Liderul sindicatului ICA, Suba Árpád, a declarat pentru News.ro, că joi dimineaţă, angajaţii de la Carfil Braşov au oprit lucrul din cauza restanţelor salariale. 

El a precizat că angajaţii au primit doar 60% din salariul pe luna februarie şi nu au intrat în posesia tichetelor de masă pentru lunile februarie şi martie. 

Liderul de sindicat a explicat că o altă nemulţumire este legată de faptul că angajaţii nu au intrat în posesia unei "subvenţii" care trebuie acordată de statul român industriei de apărare.

“Legea 232/2016 spune că industria de apărare în România trebuie să existe. Această lege precizează că dacă nu există încărcare pentru această industrie, atunci Guvernul trebuie să dea bani la salariaţi, un fel de subvenţie. Guvernul a primit lista de încărcări de la societăţi la sfârşitul anului trecut şi reieşea că 2.200 de oameni din Romarm nu au încărcare. Dar Guvernul a zis că sunt prea mulţi şi au rămas 1.100. Aceşti bani trebuiau primiţi din ianuarie, dar nu au ajuns nici acum la salariaţi. Traseul banilor este următorul: de la Ministerul Finanţelor la Ministerul Industriilor, de la Ministerul Industriilor la Romarm, de la Romarm la Carfil. Aceşti bani sunt blocaţi undeva pe motiv că nişte directori ar fi făcut evaziune fiscală, nu ar fi plătit nişte taxe. Legea nu spune că cineva are dreptul să blocheze aceşti bani pe motiv de ce fapte ar fi făcut directorul. Banii au fost blocaţi în mod ilegal. Dacă aceşti bani erau, nu ieşeam în stradă”, a susţinut Suba Árpád. 

Angajaţii Carfil Braşov au mai declanşat o grevă spontană şi în urmă cu trei săptămâni deoarece nu primiseră salariile pe lunile decembrie şi ianuarie, situaţia rezolvându-se atunci după câteva zile. 

Potrivit sursei citate, Carfil Braşov are 370 de angajaţi, iar peste 300 dintre ei au salariul minim. 

Foto News.ro.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!  

Image