fbpx

Bărbat găsit decedat, la cinci zile de la momentul dispariției

Bărbat găsit decedat, la cinci zile de la momentul dispariției

Image
Image

Salvamontiștii din Brașov au recuperat, marți, dintr-o zonă greu accesibilă din Poiana Mărului, trupul unui bărbat decedat. Victima nu mai fusese văzută de cinci zile, iar familia alertase, ieri, Poliția.

 

“Astăzi, 25 ianuarie 2022, salvatorii montani din cadrul SPJ Salvamont Brașov au fost solicitați să intervină pentru recuperarea unei persoane decedate dintr-o zonă greu accesibilă din Poiana Mărului, jud. Brașov.

Salvamontiștii au extras trupul victimei și l-au predat către Serviciul Județean de Medicină Legală”, au anunțat reprezentanții Salvamont Brașov.

Soția victimei alertase autoritățile ieri, în jurul prânzului, cu privire la dispariția soțului său care plecase de la domiciliu joi dimineață și nu a mai fost văzut de atunci.

„Astăzi, 25 ianuarie, în jurul orei 12.05, polițiști din cadrul Poliției Orașului Zărnești au fost sesizați de către o femeie din localitatea Poiana Mărului, județul Brașov, cu privire la faptul că soțul său, în vârstă de 65 ani, a plecat voluntar de la domiciliu în dimineața zilei de 20.01.2022 și nu a revenit până la data efectuării sesizării.

S-a constituit, de îndată, echipă operativă care a procedat la căutarea persoanei în cauză, în urma activităților desfășurate bărbatul fiind găsit decedat într-o zonă deluroasă din localitatea Poiana Mărului.

La examinarea sumară a cadavrului nu s-au constatat urme de violență vizibile, acesta fiind preluat și transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Brașov pentru efectuarea autopsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cauzele si împrejurările în care s-a produs incidentul", a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Alina-Maria Ivan, citat de mytex.ro.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!  

Sursa foto: Salvamont Brașov

Image

Publish modules to the "offcanvas" position.