Descoperire macabră într-un bloc din din Brașov. Un bărbat a fost găsit mort după șase ani

Descoperire macabră

Descoperire uluitoare într-un bloc din Brașov. Trupul unui bărbat, mort de 6 ani, a fost găsit într-un apartament. 

Totul a ieșit la iveală în momentul când autoritățile i-au bătut la ușă ca să pună în aplicare executarea silită. Omul acumulase datorii uriașe la întreținere, iar asociația de locatari l-a dat în judecată.

Când a fost văzut ultima dată, bărbatul de 70 de ani locuia singur în apartamentul aflat la etajul 4, într-un bloc din Brașov.

În 2010, îi murise mama și a încercat să încheie succesiunea, însă nu a reușit. Avea datorii la întreținere, care au tot crescut în timp, depășind 18.000 de lei. Așa că asociația l-a dat în judecată. Vecinii spun că l-au văzut tot mai rar pe bărbat de atunci.

Sentința a fost pusă în aplicare abia acum, la finalul unor ani de procese. Executorul, însoțit de jandarmi, a intrat în apartament, deși un evaluator ar fi trebuit să facă acest lucru înainte de vânzare.

„A identificat o persoană decedată. Un bărbat, în vârstă de 70 de ani, ce locuia la adresa vizată și nu figura cu mențiunea că ar fi dispărută. Se afla în stare avansată de mumificare”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, Daniel Zontea, potrivit stirileprotv.ro.

Autoritățile au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Acestea spun că omul ar fi murit de 6 ani. Procurorii așteaptă, acum, rezultatele necropsiei.

Foto captură stirileprotv.ro.