Planetariul realizat la Brașov reprezintă o investiție de 10 milioane de lei. Acesta a fost construit și amenajat în jumătate de an, în cadrul Grădinii Zoologice. El va funcționa, însă, ca obiectiv separat, urmând să primească primii vizitatori abia din aprilie, după aprobarea regulamentului de funcționare în Consiliul Local, a anunțat Primăria Brașov.
„Suntem în faza în care putem spune că Brașovul are cel mai mare și modern Planetariu din țară. Vorbim de o investiție de peste 10 milioane de lei, care are rolul de a diversifica modul de petrecere a timpului liber pentru brașoveni și turiști, dar, în același timp, are un rol important în ceea ce înseamnă partea practică a învățământului din Brașov. Sperăm ca acest planetariu să devină o platformă de care să beneficieze elevii din Brașov la predarea lecțiilor, altfel decât în sala de clasă cu o carte în față, fie că vorbim de lecții despre explorarea spațiului sau lecții despre flora și fauna dintr-o anumită parte a globului. În prima ședință a Consiliului Local vom propune și tarifele pentru Planetariu, astfel încât acesta să devină operabil în cel mai scurt timp”, a declarat primarul George Scripcaru.
{gallery}planetariu brasov{/gallery}
Costurile cu ridicarea clădirii s-au ridicat la aproximativ 2,5 milioane de lei, însă amenajarea Planetariului a necesitat o investiţie de la bigetul local de aproape patru ori mai mare, de circa 8,2 milioane de lei.
Potrivit datelor tehnice prezentate luni, obiectivul a fost construit un planșeu de beton de peste 300 de mp, în stil amfiteatru, cu o înclinație de 23,5 grade (aceasta este și axa de înclinare a Pământului), pentru a da senzația de profunzime. În interior, au fost instalate 105 scaune.
Planetariul dispune de două proiectoare pentru planetariu de ultimă generație, un sistem cu şapte canale de sunet, 14 boxe și două subwoofer, cu o putere de 19.000 de W.
La noul obiectiv au fost instalate sistem de climatizare, de detecție incendiu și de supaveghere video.
Sursa foto: Primăria Brașov