Piromanul din Codlea a fost prins

Codlea
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Piromanul de la Codlea a fost prins de polițiști în Mangalia. După ce a incendiat o mașină și alte două autoturisme, dar și fațada unui bloc, suspectul s-a ascuns pe litoral. Acolo a fost găsit de forțele de ordine.

Potrivit stirileprotv.ro, bărbatul de 56 de ani care a dat intenționat foc unei mașini aflate într-o parcare din orașul Codlea a fost prins, joi dimineață, de polițiști, la Mangalia.

După ce a comis fapta, suspectul a fugit la malul mării, unde a vrut să se ascundă de oamenii legii. În urma informațiilor obținute, o echipă de polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov a pornit spre municipiul Mangalia, unde împreună cu agenți ai IPJ Constanța au reușit să îl depisteze pe individ într-un apartament din oraș.

Potrivit unor surse, individul nu are domiciliul stabil în România și ar fi un fost prieten al proprietarului mașinii incendiate, chiar cel pe care păgubitul îl bănuia. Se cunosc de 15 ani, însă în urmă cu 4 ani au rupt relația din cauza unor neînțelegeri.

Bărbatul este cercetat acum pentru distrugere și urmează să fie adus la Brașov. Întâmplarea s-a petrecut marți noaptea. Incendiul a pornit de la o mașina parcată în fața unui bloc de patru etaje.

Focul s-a extins imediat la alte două vehicule din fața și din spatele autoturismului care ardea, dar și la fațada imobilului. Folosită în regim de taxi, mașina de la care a pornit incendiul era singura sursă de venit a proprietarului.

 

Image