Salvamont Brașov: Risc ridicat de avalanșă în zonele montane înalte. Turiștii să nu pornească singuri pe munte 

Salvamont Brașov

Având în vedere condițiile meteorologice dificile, Salvamont Brașov face apel la turiști să evite toate traseele montane situate la altitudini de peste 1.800 de metri. Stratul de zăpadă este instabil și riscul ridicat de avalanșă poate transforma orice drumeție într-o situație periculoasă.

“Salvamontiștii din cadrul Serviciului Județean Salvamont Brașov recomandă evitarea tuturor traseelor montane situate la altitudini de peste 1800 m, întrucât stratul de zăpadă, riscul de avalanșă și condițiile meteorologice instabile pot genera situații periculoase pentru turiști.

Totodată, subliniem că deplasarea pe munte, indiferent de traseul ales sau de altitudine, necesită un echipament complet adecvat sezonului: îmbrăcăminte corespunzătoare, echipament special, haine de schimb, hrană, băuturi calde, sursă de lumină și baterie suplimentară pentru telefon. Planificarea turei trebuie realizată riguros, luând în considerare timpii de parcurgere, condițiile meteo și ora estimată de întoarcere.

Recomandăm insistent ca turiștii să nu pornească singuri pe munte și să țină cont de faptul că vremea în zona montană se poate modifica rapid, influențând semnificativ siguranța deplasării”, transmite Salvamont Brașov.

Sursă foto: captură video Salvamont Brașov