Trupul neînsufleţit al celui de-al doilea minor dispărut duminică a fost găsit în râul Olt

Băiatul care a căzut duminică (12 ianuarie) în râul Olt, în zona localității Bogata Olteană, a fost găsit de scafandri, în urmă cu puțin timp.

„Apa avea o adâncime de aproximativ 2,5 metri în zona respectivă", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, mr. Ciprian Sfreja, potrivit mytex.ro.

Duminică seară, băiatul și un alt copil, tot de 14 ani (frate, dar nu de sânge cu minorul găsit azi), au fost dați dispăruți de părinți, pentru că nu se mai întorceau de la joacă. În aceeași seară, după câteva ore de căutări, primul băiat a fost găsit în albia râului Olt și nu a putut fi salvat, în ciuda manevrelor de resuscitare.

Cei doi băieți merseseră la râu pentru a se da pe gheață, dar aceasta s-ar fi spart sub greutatea lor și au căzut în apă.

Citiți și: Au fost reluate căutările băiatului de 14 ani care ar fi căzut în râul Olt

Citiți și: VIDEO - Alertă la Hoghiz: Un copil dispărut a fost găsit în albia râului Olt, iar un al doilea este căutat în continuare

Sursă foto captură YouTube.

Image
Image
Image