fbpx

Un băiețel din Brașov, campion european la șah clasic U8

Un băiețel din Brașov, campion european la șah clasic U8

Vladimir Sofronie, un băiețel din Brașov, a câștigat detașat medalia de aur la Campionatul European de Șah Clasic dedicat copiilor de cel mult 8 ani, desfăşurat zilele trecute în Cehia.

Reprezentantul României a încheiat turneul neînvins, cu 8,5 puncte din 9 posibile, la 2,5 puncte față de următorul clasat, informează site-ul bizbrasov.ro, care mai notează că băieţelul s-a aflat la prima lui participare la un concurs în afara țării.

Vladimir și părinții săi, care îi sunt și antrenori, au spus că „au fost 10 zile trăite la intensitate maximă, cu emoții și lacrimi de bucurie!” și transmit mulțumiri comunității brașovene care l-a susținut pe Vladimir în ultimele luni. Deplasarea lui Vladimir a fost susținută financiar de către Federația Română de Șah, Vladimir fiind campionul național, în timp ce deplasarea antrenorilor a fost posibilă datorită brașovenilor inimoși, mai arată sursa citată.

 

Image
Image
Image

Publish modules to the "offcanvas" position.