Trimis în judecată pentru că a lăsat gravidă o fetiță de doar 12 ani

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un tânăr în vârstă de 21 de ani, cercetat sub control judiciar, a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor în formă continuată. Potrivit covasnamedia.ro și mama fetiței este acuzată de complicitate la act sexual cu un minor şi violenţă în familie.

„Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sf. Gheorghe din data de 12.11.2019 s-a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat în vârstă de 21 de ani, cercetat sub control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor în formă continuată şi trimiterea în judecată a unei persoane de sex femeiesc, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la act sexual cu un minor şi violenţă în familie”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sf. Gheorghe.

Potrivit sursei citate, tânărul, cunoscând faptul că persoana vătămată are vârsta de 12 ani, în perioada septembrie 2018-martie 2019 a întreţinut în repetate rânduri raporturi sexuale consimţite cu aceasta. Fetița a rămas însărcinată.

„În sarcina inculpatei, mama persoanei vătămate minore, s-a reţinut că, în data de 06.03.2019 i-a aplicat fiicei sale mai multe lovituri cauzându-i leziuni care au necesitat 3-4 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. De asemenea, în perioada septembrie 2018-martie 2019 inculpata, cu intenţie, a înlesnit activitatea infracţională a celuilalt inculpat de a întreţine în repetate rânduri raporturi sexuale cu minora în vârstă de 12 ani la data comiterii faptelor”, se mai precizează in comunicatul de presă citat.

Până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, inculpaţii beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.

Sursă foto covasnamedia.ro.

Image