Copil de patru ani lovit de remorca unui camion

Un copil de patru ani se află în stare gravă după ce remorca unui tractor s-a răsturnat peste el.
Potrivit IPJ Sibiu, citat de Agerpres, evenimentul s-a petrecut vineri, în localitatea Cisnădioara. Șoferul unui tractor a basculat pământul din remorcă și a lăsat remorca ridicată. Acesta a părăsit vehiculul, fără să observe că în partea laterală, între tractor şi pământul descărcat se află un băieţel, în vârstă de aproximativ patru ani. Remorca a intrat în balans şi s-a răsturnat peste copil.
IPJ Sibiu a precizat că băieţelul, care locuieşte în apropiere, ar fi ieşit neobservat din curtea casei părintești.
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sibiu s-a autosesizat şi începe o anchetă, pentru a lămuri împrejurările în care s-a petrecut accidentul.
Potrivit purtătorului de cuvânt al DGASPC Sibiu, Beatrice Muntean, inspectorii de la Protecţia Copilului urmează să discute cu medicii şi familia copilului, pentru a vedea cum a avut loc accidentul şi dacă este vorba de o neglijenţă a părinţilor.
Sursa foto Agerpres.

Image
Image
Image
Image