Dosar penal la Sibiu după dezvăluirile privind modul în care erau trataţi pacienţii COVID ajunşi la terapie intensivă

Dosar penal la Sibiu după dezvăluirile privind modul în care erau trataţi pacienţii COVID ajunşi la terapie intensivă
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Ion Veștemean, a declarat luni pentru Europa FM că parchetul va deschide dosar penal pentru omor în cazul pacienților cu COVID din secția de terapie intensiva a Spitalului Județean Sibiu, după apariţia în presa locală a unei mărturisiri privind faptul că pacienţii ar fi fost sedaţi cu medicamente puternice, legaţi de paturi şi privaţi de apă şi mâncare.

O persoană care lucrează la Spitalul Judeţean, cel mai probabil ca asistentă, a mărturisit, sub protecţia anonimatului, că pacienții COVID erau sedați puternic indiferent de nevoi, chiar cu câte trei medicamente odată, chiar dacă exista riscul ca acest tratament să le afecteze problemele medicale. Aceeaşi sursă a mai spus că bolnavii în fază critică erau legați de mâini și de picioare, iar mulți pacienți au murit sufocați.

Purtătorul de cuvânt al unității sanitare, Decebal Toderiță, spune că, deocamdată, conducerea se întrunește pentru a vedea ce e de facut după aceste dezvăluiri: „În cursul zileide astăzi va avea o ședință a comitetului director al spitalului unde va fi discutat și analizat punctual acest subiect. Vom reveni cu detalii după încheierea comitetului, în funcție de hotărârea pe care o va lua conducerea spitalului”.

În schimb, prim-procurorul Ion Veștemean a confirmat, pentru Europa FM, că Parchetul de pe langă Tribunalul Sibiu va deschide un dosar penal pentru omor: „Având în vedere articolul din Turnul Sfatului, vom deschide un dosar cu privire la infracțiunea de omor. Urmează ca un procuror din cadrul Parchetului să facă cercetări în cauză.”

Image