Pacienţii dintr-o secţie ATI COVID din ţară, legați de paturi, sedați și intubați chiar și când nu este nevoie

Pacienţii dintr-o secţie ATI COVID din ţară, legați de paturi, sedați și intubați chiar și când nu este nevoie

O asistentă medicală de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Sibiu a povestit că pacienţii ajunşi în secţia de terapie intensivă COVID sunt trataţi în condiţii inumane, fiind legaţi de mâni şi picioare, ţinuţi fără mâncare şi apă şi sedaţi cu analgezice şi sedative foarte puternice, inclusiv Midazolam, Propofol și Fentanyl, chiar dacă pentru unii acest tratament poate fi extrem de periculos. Reclamanta spune că e dispusă să le povestească totul anchetatorilor şi să aducă dovezi în cazul în care va fi demarată o cercetare penală.

"Am fost acolo, am văzut și mă doare. Nu-mi poate spune nimeni că nu e așa și vor mai fi și alții care vor intra și nu vor mai ieși în viață. Acești oameni trebuie răzbunați. Aceste decese trebuie răzbunate prin aflarea adevărului. Măcar alții și alții să nu pățească la fel. De undeva trebuie să se înceapă”. Aşa începe mărturia unui cadru medical, citat de publicaţia Turnul Sfatului. Spune că nu vrea să-și divulge identitatea de frica repercusiunilor, îi este teamă că și-ar putea pierde dreptul de liberă practică prin încălcarea confidențialității actului medical. Dar susține că va da declarații procurorilor dacă se va declanșa o anchetă, pentru că tot ceea ce spune poate fi probat, mai notează publicaţia citată.

Unul dintre cele mai șocante detalii povestite este faptul că toți cei care ajung în secţia ATI COVID sunt sedați din primele ore. Invocându-se faptul c-ar fi agitaţi, mulţi pacienţi au fost şi legaţi de mâini şi picioare, chiar şi atunci când cer apă sau mâncare. "Pe un om cu insuficiență respiratorie dacă îl sedezi moare. Pentru că în insuficiență respiratorie nu se dă de dormit și seara. Se face terapie. Se face oxigeno-terapie. (...) Salvatorul nu poate fi criminal, el trebuie să salveze vieți. Ce am văzut eu nu poate fi închipuit de o viață de om. Am văzut oameni care efectiv mor de vii. Nu am văzut pe nimeni intubat care să fie apoi detubat la ATI Sibiu. O singură doamnă am văzut că a deschis ochii, intubată fiind, cu sedare în venă. M-am gândit, Doamne, Dumnezeule nu e un doctor să o supraveghem, poate reîncepe să respire singură. Nu. Mi s-a spus să mărim sedarea la maxim și să-i mai băgăm și Midazolam (n.r. - este un medicament cu acțiune de scurtă durată utilizat pentru a induce sedarea, o stare de calm, somnolență sau somn și care înlătură anxietatea și tensiunea musculară), pe lângă Propofol și Fentanyl. Sunt convinsă că acea femeie a murit de vie. Și altă femeie, și alți bărbați. Ei practic nu mor de COVID, mor de clostridium, mor asfixiați, mor sedați”, a mai povestit asistenta, citată de Turnul Satului.

Image
Image
Image