Patru muncitori care lucrau la reţeaua electrică a troleibuzelor în Mediaş au fost răniţi miercuri seara după ce un şofer care se uita pe o tabletă în timp ce conducea a intrat cu maşina în utilajul cu ajutorul căruia s-au urcat la înălţime cei patru bărbaţi, informează Inspectoratul de Poliție Judeţean (IPJ) Sibiu.
"Azi-noapte, în jurul orei 00,42, în urma unei apel prin SNUAU 112, poliţiştii Biroului Rutier Mediaş s-au deplasat pe strada Unirii din municipiul Mediaş, unde a fost sesizată producerea unui accident rutier. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii rutierii au constatat că şoferul unui autoturism, 44 de ani, din Harghita, având alte preocupări la volan, intra in coliziune cu un utilaj staţionat cu ajutorul căruia se efectuau lucrări la înălţime, la reţeaua electrica a troleibuzelor. Patru muncitori au fost răniţi, toţi bărbaţi, în vârstă de 21 de ani (Olt), 56 de ani (Bucureşti), 48 de ani (Constanţa) şi 60 de ani (Buzău). Poliţiştii Biroului Rutier Mediaş continuă cercetările", a anunţat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Luciana Lazăr, potrivit Agerpres.
Cei patru muncitori au avut mai multe contuzii şi traumatisme, potrivit celor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi Serviciul de Ambulanţă Sibiu.
Un bărbat de numai 53 de ani a murit lovit de creanga unui copac
Foto Agerpres/ISU_SIBIU