O șoferiță din Sibiu în vârstă de 37 de femei a lovit două femei pe o trecere de pietoni apoi și-a continuat deplasarea.
„La data de 9 noiembrie, în jurul orei 06,20, în municipiul Sibiu, în timp ce traversau strada Viitorului pe trecerea pentru pietoni amplasată în apropierea intersecției sens giratoriu cu strada Târgu Fânului, două localnice în vârstă de 50, respectiv 52 de ani au fost acroșate de un autoturism condus de către o femeie. Conducătoarea auto și-a continuat însă deplasarea, cele două femei fiind transportate la spital, cu răni ușoare, de către un alt șofer care circula în zonă”, transmit reprezentanții IPJ Sibiu, potrivit turnulsfatului.ro.
Sesizați de către personalul medical cu privire la producerea accidentului rutier, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, respectiv părăsirea locului producerii accidentului și au demarat verificări în vederea identificării conducătoarei auto.
În seara zilei de 9 noiembrie, polițiștii rutieri au depistat autoturismul și pe șoferița vinovată de producerea accidentului: o femeie în vârstă de 37 de ani, domiciliată în municipiul Sibiu.
Cercetările sunt continuate la nivelul Biroului Rutier Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Foto ilustrativ: economedia.ro.