fbpx

Percheziții DGA la o secție de Poliție ai cărei agenți le cereau zilnic mită șoferilor

Percheziții DGA la o secție de Poliție ai cărei agenți le cereau zilnic mită șoferilor
Image
Image

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, împreună cu polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în cursul anului 2021, a unor infracțiuni de luare de mită de către șase agenți de poliție, din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Bacău – Poliția Orașului Dărmănești.

 

Ancheta se referă la neaplicarea sancțiunilor contravenționale pentru contravenții constatate la regimul rutier.

DGA precizează că dosarul penal a fost inițiat ca urmare a unui apel la linia Call Center anticorupție a D.G.A. 0800.806.806.

“În cursul zilei de 17 noiembrie 2021, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău și ofițerii de poliție judiciară ai D.G.A. – Serviciul Județean Anticorupție Bacău, împreună cu alte 4 servicii județene anticorupție (Vaslui, Iași, Covasna și Suceava), ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, efectuează percheziții domiciliare în 5 locații, dintre care una la sediul unei instituții publice, fiind puse în executare 6 mandate de aducere precum și ordonanțe de ridicare de înscrisuri.

Persoanele urmează a fi prezentate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău în vederea audierii și luării măsurilor ce se impun”, a precizat DGA Bacău.

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că agenți de la rutieră și de la ordine publică cereau sume între 400 și 500 de lei, fiind vorba despre „o practică zilnică”. Polițiștii opreau șoferii în trafic pentru viteză excesivă sau depășire pe linie continuă și le cereau bani șoferilor ca să nu le dea amenzi.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Foto cu caracter ilustrativ (monitorulneamt.ro)

 

 

Image

Publish modules to the "offcanvas" position.