14 familii evacuate din case, după ce în locuinţele lor se simţea miros puternic de gaz

14 imobile au fost evacuate în urma unei alerte chimice pe o stradă din Botoșani. Oamenii din zonă au sunat la 112 să anunțe că se simte un puternic miros de gaz. În urma cercetărilor s-a constatat că este vorba de un gaz puternic, astfel strada a fost închisă, iar 14 familii au fost nevoite să doarmă pe la rude.

Alarma s-a dat luni după-amiazî când mai multe persoane au sunat la 112 pentru a reclama că în băile imobilelor în care locuiesc vin mirosuri foarte puternice de gaz, scrie monitorulbt.ro. Pompierii sosiţi la faţa locului şi reprezentanţii de la E.ON au stabilit că nu era vorba de gaz metan, ci un alt gaz puternic, motiv pentru care s-a luat decizia închiderii întregii străzi şi evacuarea rezidenţilor din zonă.

În acelaşi timp, pompierii au solicitat ajutorul unui echipaj CBRN de la Suceava. Măsurătorile efectuate de specialiştii CBRN au stabilit că mirosul puternic este degajat de un volum de hidrocarburi emanate de rețeaua de canalizare a oraşului. Cel mai probabil, mai multe uleriuri reziduale şi vopsele chimice deversate în reţeaua de canalizare s-au adunat într-o zonă a canalizării de pe strada Puşkin, astfel că s-a produs o cantitate mai mare de gaze de această natură.

Locuitorii cartierului Puskin din municipiul Botoșani au primit un mesaj prin RO-Alert, luni seară, pentru a fi avertizați cu privire la incidentul toxic. Aceștia au fost atenționați să ia măsuri de autoprotecție în zonă. 

Prefectul județului, Alexandru Colbu, și șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgențe, colonelul Cristian Amarandei, au ajuns şi ei la fața locului, pentru a evalua situaţia. În cursul zilei de marţi o autospecială de la Nova Apaserv a introdus apă sub presiune în reţea pentru a curăţa canalizarea şi elimina hidrocarburile emanate.

Image
Image
Image
Image