Un bărbat și-a cumpărat vaci plătind cu 12.000 de euro falsificați

Un bărbat și-a cumpărat vaci plătind cu 12.000 de euro falsificați

Un bărbat a fost reţinut de poliţiştii din Botoşani după ce a falsificat mai multe bancnote de 500 de euro, iar pe unele dintre acestea le-a folosit pentru a cumpăra bovine.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Botoşani, citat de News.ro, poliţiştii au făcut cercetări într-un dosar privind infracţiunile de punere în circulaţie de monedă străină falsificată şi înşelăciune. Astfel, la data de 29 decembrie 2020 poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava- Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Botoşani cu sprijinul Secţiei de Poliţie Rurală Ştefăneşti au organizat un flagrant, prilej cu care, în autoturismul unui bărbat 61 de ani din comuna Dobârceni, au fost identificate douăzeci şi cinci de bancnote contrafăcute din cupiura de 500 de euro. 

“În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că în luna decembrie 2020, bărbatul de 61 de ani, în urma achiziţionării unor bovine a plătit pentru acestea cu douăzeci şi patru de bancnote contrafăcute din cupiura de 500 de euro”, se arată în comunicatul IPJ Botoşani. 

De asemenea, în cursul zilei 29 decembrie, poliţiştii specializaţi în criminalitate organizată au pus în executare trei mandate de percheziţie domiciliară pe raza municipiului Botoşani şi a comunei Dobârceni.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub coordonarea parchetului de pe lângă Judecăyotia Săveni, pentru comiterea infracţiunilor menţionate mai sus, urmând să se stabiliească cu exactitate împrejurările producerii faptelor, precum şi pentru identificarea şi tragerea la răspundere penală a tuturor persoanelor implicate.

Imagine cu caracter ilustrativ, stirileprotv.ro.

Image
Image
Image