Un bărbat s-a vaccinat a treia oară pentru că… vedea mai bine

Un bărbat s-a vaccinat a treia oară pentru că… vedea mai bine

La doar câteva zile după ce reprezentanţii companiei Pfizer au comunicat că recomandă un al doilea rapel la vaccinul împotriva Covid, produs de compania lor, un dorohoian a decis să „fure” startul. În vârstă de 49 de ani, bărbatul a reuşit să păcălească vigilenţa cadrelor medicale de la punctul de vaccinare din cadrul maratonului de la Dorohoi şi a fost vaccinat cu o a treia doză de ser Pfizer. Potrivit Monitorul de Botoșani, totul s-a petrecut duminică, în cadrul maratonului de vaccinare fără programare, care a avut loc în centrul municipiului Dorohoi.

Bărbatul, perfect conştient că doar două doze de vaccin trebuie făcute, a mers cu gândul de a-şi face şi o a treia doză, ba chiar mai mult, motivând ulterior faptul că se simte din ce în ce mai bine. Acesta s-a prezentat la cortul montat în centrul Dorohoiului, cu buletinul, şi a spus că doreşte să se vaccineze, fiind la prima doză de vaccin.

În mod normal, când o persoană merge la un centru de vaccinare, fie că este sau nu programată, registratorii de la centrul respectiv îi verifică acestuia codul numeric personal în baza de date a platformei de vaccinare, iar numai după ce acesta este validat în platformă, este şi vaccinat. Tocmai din acest motiv, în unele centre de vaccinare procesul a decurs mai greu, din cauza unor probleme la platformă şi a validării unor persoane care doreau să se vaccineze.

Aceşti paşi se pare, însă, că nu au fost respectaţi întru totul în cazul dorohoianului de 49 de ani, cadrele medicale bazându-se pe spusele acestuia, care a declarat şi semnat actele conform cărora nu mai primise vaccinul, dar şi pe simpla raţiune că un om deja vaccinat cu două doze nu ar avea de ce să îşi dorească să se mai vaccineze. Astfel, cadrele medicale s-au grăbit să îl vaccineze înainte de a primi OK-ul din sistemul informatic, iar după ce i-a fost administrat serul şi s-a încercat emiterea adeverinţei, sistemul a emis un cod de eroare, apărând alerta că persoana figura deja ca fiind imunizată.

Iniţial cei din centrul de vaccinare au crezut că este o eroare, în sensul că bărbatul figura în mod eronat ca fiind vaccinat, însă ulterior acesta a recunoscut că avea rapelul făcut deja de o săptămână şi îşi dorea să mai facă alte câteva doze de vaccin, pentru că „se simţea mai bine, vedea şi auzea mai bine”.

Deşi punctul de vaccinare a fost înfiinţat de Primăria Dorohoi, iar personalul medical a fost pus la dispoziţie de aceeaşi instituţie, cazul a intrat imediat în atenţia şefilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), în prezent aceştia încercând să afle care au fost cauzele care au dus la această situaţie inedită.

Cazul a intrat şi în atenţia Poliţiei, oameni legii fiind sesizaţi de către personalul medical din Dorohoi. „În cauză a fost deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de fals în declaraţii. Urmează ca la finalul anchetei să fie dispuse măsurile procedurale”, a precizat Delia Nenişcu, purtătorul e cuvânt al IPJ Botoşani.

 

Sursă foto Monitorul de Botoșani.

Image
Image
Image