fbpx

VIDEO. Poliţistă lovită în timp ce încerca să încătuşeze un tânăr recalcitrant

VIDEO. Poliţistă lovită în timp ce încerca să încătuşeze un tânăr recalcitrant

O poliţistă din Botoşani a fost lovită în timpul unei intervenţii, când încerca să încătuşeze un tânăr recalcitrant, a anunţat, sâmbătă, potrivit AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Delia Nenişcu.
Echipajul de poliţie intervenea pentru aplanarea unui scandal produs în faţa unui bar din municipiul reşedinţă de judeţ. În timpul acţiunii, tânărul care urma să fie încătuşat a lovit poliţista, iar mai multe persoane aflate la faţa locului au încercat să împiedice agenţii să intervină.

"Echipajul de poliţie care s-a deplasat la faţa locului pentru aplanarea conflictului a procedat la imobilizarea unui tânăr de 21 de ani, care ar fi adresat ameninţări unei tinere de 20 de ani şi care manifesta un comportament recalcitrant şi nu colabora cu forţele de ordine. În timpul intervenţiei poliţiştilor, mai mulţi tineri care se aflau în zona au încercat să-i împiedice să desfăşoare activităţile specifice, motiv pentru care faţă de aceştia s-a luat măsura sancţionării contravenţionale cu amenda în valoare totala de 6.000 de lei", a afirmat Nenişcu.

Cercetările în acest caz sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de ameninţare. Faţă de tânărul de 21 de ani s-a luat măsura internării la psihiatrie, întrucât manifesta o stare de agitaţie. 

Totodată, a fost sesizat Parchetul de le lângă Judecătoria Botoşani cu privire la săvârşirea infracţiunii de ultraj.

 

Sursă foto captura video stiripesurse.ro / video facebook.com/stiripesurse.ro/

Image
Image
Image

Publish modules to the "offcanvas" position.