Crimă dublă la Iaşi. Criminalul este încă în libertate

Cadavrele a două persoane, mamă şi fiu, au fost descoperite într-un apartament din Iaşi.
Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX că un vecin al celor doi a sunat marţi la 112 şi a spus că se simte un miros cadaveric pe scara blocului.
Când oamenii legii au reuşit să intre în locuinţă, aceştia au găsit cadavrele celor două persoane: o femeie de 85 de ani şi un bărbat de 49 de ani, mamă şi fiu, care ar fi murit în urmă cu mai mult timp. Anchetatorii au probe că cei doi ar fi fost ucişi, deoarece au fost identificate urme de violenţă pe corpurile lor.
Cadavrele au fost transportate la IML Iaşi pentru necropsie.
În acest caz s-a deschis un dosar penal pentru omor şi se fac cercetări pentru identificarea autorului celor două crime. 

Sursă foto MEDIAFAX.

Image
Image
Image