Cinci medici ai Secţiei Ortopedie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind acuzaţi de luare de mită.
Direcţia Generală Anticorupţie a făcut, marţi, 7 percheziţii, dintre care două la sediul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ şi a pus în executare 5 mandate de aducere faţă de tot atâtea persoane suspectate de săvârşirea unor fapte de corupţie.
“Activitățile au fost derulate într-un dosar penal constituit ca urmare a sesizării din oficiu a lucrătorilor de poliţie judiciară din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Neamţ, ce vizează fapte de corupţie săvârşite de medici din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ – Secţia Ortopedie şi Traumatologie, în legătură cu îndeplinirea actului medical” se arată în comunicatul DGA.
În urma percheziţiilor au fost identificate şi ridicate înscrisuri relevante pentru cauză, precum şi importante sume de bani. Cinci medici din cadrul acestei secţii, au fost reţinuţi preventiv pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată, în cauză efectuându-se cercetări şi faţă de alte persoane.