S-a aflat cauza incendiului din Spitalul din Piatra Neamț la aproape 3 ani de la tragedie

S-a aflat cauza incendiului din Spitalul din Piatra Neamț la aproape 3 ani de la tragedie
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

O candelă aprinsă la căpătâiul unui muribund într-un salon neventilat, dar cu o concentrație mare de oxygen, este cauza incendiului din Spitalul din Piatra Neamț, în care au murit 10 pacienți.

Asta ar fi provocat teribilul incendiu de acum doi ani și jumătate, la secția de Terapie Intensivă a Spitalului din Piatra Neamț în care și-au pierdut viața opt pacienți infectați cu Covid, iar un medic și o asistentă au fost grav răniți.

Potrivit stirileprotv.ro, concluzia Institutului Național de Expertize Criminalistice confirmă astfel ceea ce procurorii Parchetului General aflaseră de la un expert independent, dar și de la specialiștii în protecție minieră antiexplozivă, care luaseră în calcul inițial și un scurt circuit.

Ancheta, în care sunt urmăriți penal pentru suspiciuni de ucidere din culpă șase foști manageri ai spitalului, șeful secției ATI și cele două asistente care erau de serviciu, se apropie de final.

Procurorii Secției de Urmărire Penală și criminalistică din Parchetul General estimează că până în toamnă va fi gata și rechizitoriul.

 

 

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră! 

Sursă stirileprotv.ro.

Sursă foto   stirisuceava.net.

Image