Un urs a omorât o oaie, iar pe o alta a târât-o în pădure, după ce a atacat o turmă de pe un islaz comunal din localitatea suceveană Lungeni, comuna Broşteni.
Potrivit AGERPRES citând Jandarmeria Suceava, persoana care a apelat la 112 este proprietarul turmei de oi şi a constatat că din 17 i-au rămas 15, el declarând că a văzut "umbra ursului la marginea pădurii''.
La faţa locului a intervenit un echipaj de la Postul de Jandarmi Montani Broşteni, care nu a găsit ursul, dar a rămas în zonă pentru monitorizare.
În contextul în care prezenţa urşilor este semnalată tot mai des în zonele montane ale judeţului, dar şi în apropierea gospodăriilor, jandarmii recomandă ca persoanele care se întâlnesc cu un urs să nu îi dea de mâncare, să nu se apropie pentru a face fotografii şi să îşi facă simţită prezenţa vorbind, astfel încât animalul să nu fie luat prin surprindere şi să evite oamenii.
Totodată, zgomotele puternice şi muzica tare irită ursul, iar mirosul grătarului îl poate atrage şi de la 10 kilometri.
''În cazul în care animalul se apropie de voi, încercaţi să păreţi cât mai mari prin ridicarea braţelor deasupra capului şi, în niciun caz, nu fugiţi. Ursul fuge mult mai repede decât omul, atingând în urcare circa 25-30 km pe oră, iar prin fugă instinctul de vânătoare se va activa şi atunci va ataca'', au transmis reprezentanţii Jandarmeriei Suceava, potrivit sursei citate.
Imagine cu caracter ilustrativ, bzi.ro.