Bărbat mort de Covid, scos de familie din sicriul sigilat pentru priveghi

Bărbat mort de Covid, scos de familie din sicriul sigilat pentru priveghi
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Inspectori ai Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava s-au deplasat de urgență, marți, la Gura Humorului, însoțiți de polițiști și jandarmi, după ce s-a primit informația că un bărbat confirmat cu Covid-19, care a murit în Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, a fost scos de familie din sicriul sigilat și din sacii în care se pun corpurile neînsuflețite ale persoanelor care au avut Covid-19, pentru a fi privegheat după ritualul unei înmormântări normale.

Potrivit monitorulsv.ro, bărbatul care a murit avea 41 de ani și este din Gura Humorului. În urma anchetei efectuate de inspectorii DSP la fața locului, directorul instituţiei, dr. Dinu Sădean, a declarat că soția celui decedat a ridicat luni corpul neînsuflețit de la morga spitalului și și-a asumat prin semnătură că va respecta toate regulile sanitare prevăzute pentru înhumarea persoanelor care au fost infectate cu noul coronavirus. Pe certificatul de deces al bărbatului scrie că acesta a avut pneumonie Covid-19, insuficiență respiratorie severă și că a murit în urma stopului cardio-respirator. Familia, însă, a susținut că omul a murit de cancer.

La înmormântare au participat aproximativ 100 de persoane din comunitate.

Rudele decedatului n-au vrut sub nici o formă să recunoască faptul că au umblat la sicriu, însă judiciariștii ar fi demonstrat fără tăgadă că asta a fost situația.

Pentru ca lucrurile să nu degenereze, la fața locului au fost mobilizați polițiști de la acțiuni speciale și jandarmi.

Pentru încălcarea regulilor sanitare soția celui decedat a fost amendată de DSP cu 10.000 de lei, cu posibilitatea să plătească 5.000 de lei în 15 zile, iar poliția i-a făcut dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, cercetările urmând a fi continuate sub coordonarea unui procuror.
Pentru cinci rude care erau la priveghi s-a dispus măsura autoizolării la domiciliu pentru 14 zile și urmează a fi verificate de poliție dacă respectă dispoziția, DSP Suceava continuând ancheta epidemiologică pentru a se stabili dacă există și alți contacți.

Imagine cu caracter ilustrativ, Digi24.

Image