fbpx

Două femei, reţinute după ce ar fi angajat fictiv 30 de persoane, care au beneficiat ulterior de indemnizaţii pentru creşterea copiilor

Două femei, reţinute după ce ar fi angajat fictiv 30 de persoane, care au beneficiat ulterior de indemnizaţii pentru creşterea copiilor

Două femei din judeţul Suceava au fost reţinute după ce, în perioada 2015-2017, ar fi angajat fictiv 30 de persoane, iar acestea au beneficiat ulterior de indemnizaţii pentru creşterea copiilor. Prejudiciul cauzat astfel este de aproape 1,4 milioane de lei.

Potrivit news.ro, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, au făcut, miercuri, 5 percheziţii domiciliare, în municipiul Suceava şi comuna Adâncata, din judeţul Suceava, pentru documentarea activităţii infracţionale a 32 de persoane bănuite de fals şi înşelăciune, prin angajări fictive de personal.

S-a reuşit documentarea activităţii infracţionale a unei femei de 64 de ani, din municipiul Suceava, pentru complicitate la înşelăciune în formă continuată, participaţie improprie la fals intelectual şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, şi a unei alte femei de 55 de ani, din comuna Adâncata, pentru complicitate la înşelăciune în formă continuată (30 de acte materiale).

De asemenea, a fost documentată activitatea infracţională a altor 30 de persoane, cu vârste între 25 şi 41 de ani, din judeţele Suceava, Neamţ, Iaşi şi Botoşani, bănuite de înşelăciune şi uz de fals. 

"Din cercetări a reieşit că, în perioada 2015-2017, două societăţi comerciale, administrate de femeia de 64 de ani, cu ajutorul femeii de 55 de ani, ar fi angajat fictiv 30 de persoane, emiţând adeverinţe de salariat cu date false, care ar fi fost folosite de cele 30 de persoane, pentru a obţine, în mod fraudulos, indemnizaţii pentru creşterea copiilor, în perioada 2015-2021", arată sursa citată.

În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate mai multe înscrisuri care ar fi fost utilizate în activitatea infracţională.   

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de 1.397.009 lei. Din prejudiciul total, au fost recuperaţi 38.000 de euro, ca urmare a sechestrului asigurător dispus asupra unor bunuri deţinute de persoanele bănuite.

Imagine cu caracter ilustrativ, ziare.com.

 

Image
Image
Image

Publish modules to the "offcanvas" position.