O fetiță de 12 ani, scoasă de urgență din casa asistenților maternali după ce a fost bătută, umilită și înfometată

O fetiță de 12 ani, scoasă de urgență din casa asistenților maternali după ce a fost bătută, umilită și înfometată
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Maria, o fetiță de 12 ani din județul Suceava a fost preluată în regim de urgență din casa asistenților maternali, după ce vecinii au alertat autoritățile, îngroziți de țipetele copilei, în urma unei bătăi crunte.

Potrivit Antena3.ro, cazul fetiței a ieșit la iveală după ce un vecin a înregistrat una dintre bătăile la care era supusă. Înregistrarea a ajuns la mai mulți cunoscuți apoi la diriginta fetei care, împreună cu mai mulți vecini au alertat DGASPC Suceava pentru a lua măsuri.

Se presupune că fetița ar fi fost umilită, înfometată și bătută în repetate rânduri și încuiată în casă cu orele, în ultima perioadă.

În tot acest timp, nu și-a văzut niciodată fratele, aflat la Centrul de Plasament Botoșani.

Potrivit sursei citate vecinii povestesc îngroziți că îi auzeau plânsetele și o vedeau învinețită, iar cei care ar fi trebuit să îi poarte de grijă o jigneau și o umileau în fața celorlalți copii de la bloc. 

După acțiunea DGASPC, fetița i-a povestit dirigintei sale întreg coșmarul prin care a trecut în ultimii ani. Poliția a deschis un dosar penal pentru violență în familie.

Acum, profesoara Adriana Huianu vrea să o ia în plasament și să se ocupe de educația micuței. Maria se află de joi la Centrul de Primire Urgențe din cadrul DGASPC Suceava.

Citește mai mult pe Antena3.ro.

Sursă foto Antena3.ro.


Image