SJU Suceava se redeschide din 2 iunie pentru pacienţii non-COVID

SJU Suceava se redeschide din 2 iunie pentru pacienţii non-COVID

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava se redeschide din 2 iunie pentru acordarea asistenţei medicale pacienţilor cu patologii non-COVID, în special pentru urgenţe medicale şi chirurgicale, a declarat într-o conferinţă de presă, vineri, managerul unităţii, medicul neuro-chirurg Anatolii Buzdugan.

''În spitalul vechi, în momentul de faţă, avem 208 paturi pe care pot fi îngrijiţi pacienţi COVID (...) Dacă vom ajunge la un număr de 150 de pacienţi atunci se va face mutarea tuturor pacienţilor în sistem pavilionar, în aşa fel încât să putem să redeschidem spitalul nou pentru activităţi non-COVID. Întradevăr, încă nu suntem la acel număr optim, dar situaţia o impune, şi sunt mai multe motive care determină la momentul de faţă modificarea structurii funcţionale a spitalului în sensul în care să putem să acordăm asistenţă medicală tuturor pacienţilor din judeţ, cu alte patologii, non-COVID, patologii medico-chirurgicale şi, în special urgenţe medicale şi chirurgicale'', a spus Buzdugan, potrivit AGERPRES.

Managerul SJU Suceava, a afirmat că decizia de redeschidere a spitalului pentru pacienţii non-COVID a fost motivată în principal de numărul mare de pacienţi decompensaţi din cauza faptului că nu au avut acces două luni la îngrijirile de care aveau nevoie, precum şi creşterea adresabilităţii către spitalele din judeţ care sunt depăşite de fluxul mare de pacienţi.

El a precizat că SJU Suceava rămâne unitate COVID, dar până pe 2 iunie intră într-o perioadă de reorganizare importantă, funcţională, astfel încât de la această dată să se poată acorda asistenţă medicală în toate specialităţile existente în spital, pentru urgenţele medico-chirurgicale.

''Nu înseamnă că nu vom acorda asistenţă şi pacienţilor cu COVID. Spitalul rămâne în continuare COVID'', a spus Buzdugan.

În SJU Suceava se află internaţi, în prezent, 430 de pacienţi, dintre care 206 de pacienţi COVID-19, 17 fiind internaţi la Secţia ATI.

Potrivit sursei citate, în ultimele 24 de ore au fost internate în spital 32 de persoane diagnosticate cu COVID-19 şi externate alte 57, nefiind înregistrat niciun caz în rândul personalului medical.

Sursă foto Digi24.

Image
Image
Image