O femeie în vârstă de 33 de ani, din Suceava, care predă în China și s-a întors în România pe 1 februarie, este suspectată de infecţie cu coronavirus. Medicul-şef al secţiei de boli infecţioase al Spitalului de Urgenţă "Sfântul Ioan cel Nou" Suceava, doctor Monica Terteliu, a declarat pentru Monitorul de Suceava că femeia s-a prezentat vineri, 7 februarie, la ora 13,00, în ambulatoriul secţiei Boli infecţioase, prezentând o infecţie a căilor respiratorii superioare. Deoarece pacienta a venit din China, este posibil diagnosticul cu coronavirus. Potrivit medicului, starea generală a pacientei era bună, era echilibrată hemodinamic şi respirator, subfebrilă, cu rinoree şi tuse productivă. La această oră, forma de boală pe care o prezintă este una uşoară. Conform procedurilor, în scurt timp s-au luat toate măsurile necesare pentru transferul pacientei la Clinica de Boli Infecţioase "Sfânta Parascheva" Iaşi, transfer care s-a realizat la ora 16.00.
Ancheta epidemiologică legată de persoanele cu care a venit în contact pacienta în timpul zborului până la Suceava şi ulterior, după ce a ajuns acasă, urmează a fi realizată de Direcţia de Sănătate Publică.
Femeia a venit la Suceava pe 1 februarie, cu o cursă de la Londra. Profesoara a plecat din China pe 30 ianuarie, mai notează presa locală.
Cazul a intrat imediat în atenția presei, care a și surprins un incident în timpul transferului pacientei. Unul dintre paramedici a alunecat și aproape a scăpat capsula în care se afla pacienta.
"Ca urmare a informațiilor și a imaginilor apărute în spațiu public, potrivit cărora personalul SMURD din cadrul ISU Suceava a scăpat izoleta în care era transportată o pacientă la un spital de boli infecțioase, pentru corecta informare a opiniei publice, ISU Suceava face următoarele precizări:
În cursul zilei de astăzi, unitatea noastră a fost solicitată pentru preluarea pacientei respective și asigurarea transportului cu Autospeciala de Transport Personal și Victime Multiple (ATPVM) la spitalul de boli infecțioase din municipiul Iași. La un moment dat, unul dintre paramedicii SMURD a alunecat pe platforma autospecialei, din cauza suprafeței alunecoase generate de temperaturile scăzute. Regretăm acest incident, însă asigurăm cetățenii de faptul că pacienta nu a avut de suferit și nici colegul nostru, paramedicul SMURD.
Mai mult, colegul nostru a depus tot efortul, pentru a-i asigura protecția.
Acest aspect este argumentat de imaginile difuzate in spațiul public, care arată cum izoleta nu a atins pământul, ci a rămas sprijinită pe genunchiul paramedicului. De asemenea, în urma incidentului nu a fost deteriorată izoleta de protecție.
La ora transmiterii acestor precizări, pacienta se află deja la spital, iar colegii noștri, după efectuarea decontaminării personalului și a autospecialei, se vor întoarce la unitate", a precizat IGSU, în urma incidentului.
UPDATE - Ministerul Sănătății a fost informat de către reprezentanții Institutului National de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” că, probele pacientei de 33 de ani din Suceava internată în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase ”Sfânta Parascheva” Iași sunt negative pentru gripă și noul coronavirus, au precizat, duminică, oficialii MS. "Medicii infecționiști din unitatea sanitară ieșeană vor decide externarea sau tratament de specialitate pentru alte afecțiuni, dacă este cazul", a mai anunțat MS.
Sursa imagini: Monitorul de Suceava