VIDEO Incendiu la secția Ginecologie a SJU Suceava. 329 de pacienți evacuați, inclusiv zeci de nou-născuți

VIDEO Incendiu la secția Ginecologie a SJU Suceava. 329 de pacienți evacuați, inclusiv zeci de nou-născuți
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Plan roșu de intervenție, în noaptea de miercuri spre joi, la Suceava, unde un incendiu a izbucnit într-un salon al Secției Ginecologie, aflat la etajul IV al Spitalului Județean de Urgență. Peste 300 de pacienți au fost evacuați, inclusiv 102 copii dintre care 57 de nou-născuți.

 

”Prioritatea a fost evacuarea tuturor pacienţilor din zonă şi de la etajele superioare. Au fost evacuaţi 329 pacienţi, de la etajul IV până la etajul IX. Aceştia au fost relocaţi în alte secţii din spital. Din totalul pacienţilor evacuaţi, 102 sunt copii (57 nou-născuţi)”, a transmis ISU Suceava în urma incendiului declanșat după miezul nopții.

Focul a fost stins în jurul orei 1,15, când a început intervenția pentru îndepărtarea efectelor negative.

ISU a menționat că flăcările s-au manifestat în zona unui salon de la etajul IV al spitalului, pe o suprafață de 20 de metri pătrați, cu degajări mari de fum. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie, iar la fața locului s-au deplasat toate forţele şi mijloacele de la Detaşamentul Suceava.

După lichidarea incendiului, care a durat aproximativ 10 minute, pacienții s-au putut întoarce în saloane, mai puțin 40 dintre ei, de la etajul afectat.

Pompierii derulează cercetări pentru a stabili ce a cauzat evenimentul care, din fericire, nu s-a soldat cu victime.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră! 

Sursa imagini: News Bucovina

 

 

 

Image