Femeie de 82 de ani ucisă, tranșată și aruncată într-o toaletă dezafectată

Femeie de 82 de ani ucisă, tranșată și aruncată într-o toaletă dezafectată

O nouă crimă zguduie județul Vaslui. După cazul bărbatului găsit mort, legat și agățat de un gard, o femeie de 82 de ani a fost ucisă, iar apoi tranșată și aruncată într-o toaletă dezafectată.

Victima, din comuna Berezeni, ar fi fost ucisă duminică seară.

Potrivit anchetatorilor citați de Agerpres, principalul suspect este un bărbat de 61 de ani, cunoscut cu afecţiuni psihice, care era rudă cu bătrâna. "Duminică seara, la numărul de urgenţă 112 s-a primit un apel prin care s-a anunţat faptul că femeia nu a mai fost văzută. La faţa locului s-a deplasat patrula de la Secţia 5 Poliţia Rurală, care a găsit a găsit femeia într-o construcţie dezafectată. S-a constituit o echipă complexă de cercetare, fiind sesizat Parchetul deoarece există suspiciunea săvârşirii unei infracţiuni contra vieţii", a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

Cadavrul femeii a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui.

Foto cu caracter ilustrativ

 

Image
Image
Image