Administraţia Naţională Apele Română a anunțat, joi, o posibilă poluare în judeţul Bihor, pe un afluent al Crişului Repede.
Este luată în calcul posibila prăbuşire a unei galerii de mină din cauza ultimului cutremur produs în zonă.
„În această dimineaţă, Formaţia de lucru din Aleşd din cadrul Apele Române Crişuri s-a deplasat în teren, în Valea Borod (afluent al Crişului Repede), judeţul Bihor, în legătură cu o o posibilă poluare. Din cele constatate la faţa locului, apa are o culoare roşiatică, de intensitate mare. Se ia în calcul posibila prăbuşire a unei galerii de mină din cauza cutremurului care s-a produs duminică, 25 febuarie”, au transmis oficialii Apele Române.
Cutremurul, cu magnitudinea 2,9, a avut loc duminică, iar miercuri s-a observat crăparea galeriei. În zonă se află o exploatarea minieră, nefuncţională de cca. 50 de ani.
„S-au prelevat probe de apă din mai multe puncte, urmând ca în câteva ore să avem şi primele rezultate. Totodată, au fost anunţate folosinţele consumatoare pentru a -şi adapta procesele tehnologice în vederea tratării corespunzătoare a apei. Având în vedere că debitul evacuat din galerie este estimat la 0.5 mc/s, se aşteaptă ca în Crişul Repede diluţia să fie de 10-12 ori mai mare. Impactul estimat al poluării este până la acumularea Lugaş unde există un volum de 20,38 milioane mc. de apă”, a mai transmis sursa citată.
Personalul tehnic de specialitate din cadrul ABA Crişuri va continua monitorizarea situaţiei până la stoparea fenomenului şi încadrarea apei în limitele normale de calitate.