fbpx

CERTIFICATE FALSE | Percheziţii într-un nou dosar de vaccinare la chiuvetă

CERTIFICATE FALSE | Percheziţii într-un nou dosar de vaccinare la chiuvetă
Image
Image

DNA a organizat marţi 13 percheziţii într-un dosar de aşa-zisă vaccinare la chiuvetă, sub suspiciunea că au fost eliberate peste 2.000 de certificate false de vaccinare anti-COVID.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupție și fals, comise de către funcționari publici în cursul anului 2021, în contextul campaniei de vaccinare anti-Covid. Precheziţiile s-au derulat la 13 adrese, în judeţele Bihor și Satu Mare, din care una este  sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.

DNA face parcheziţii într-un dosar de eliberare de certificate false

"În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție și din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare", se arată într-un comunicat de presă transmis marţi de DNA.

Există suspiciunea că s-ar fi eliberat peste 2.000 de certificate false, potrivit România TV. Între suspecţi sunt şi mai mulţi funcţionari publici.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Image

Publish modules to the "offcanvas" position.