Traficant de droguri activ și în timpul izolării la domiciliu. Cum își vindea marfa fără să încalce restricțiile

Traficant de droguri activ și în timpul izolării la domiciliu. Cum își vindea marfa fără să încalce restricțiile

Procurorii Direcției de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Oradea au anunțat, vineri, că au dispus reținerea, pentru o perioadă de 24 de ore, a unui bărbat cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internaţional de droguri de risc și trafic de droguri de risc, în formă continuată.

"La data de 27.03.2020, inculpatul B.A.I. a intrat în ţară prin P.T.F. Borş, călătorind din Anglia, dată de la care se afla în autoizolare pentru 14 zile, potrivit actelor normative subsecvente decretului 195/2020 prin care s-a instituit starea de urgenţă la nivel naţional, iar la intrarea în ţară, acesta a adus cu el canabis, din care, a comercializat o parte, chiar din starea de autoizolare în care se afla. La data de 10.04.2020, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Oradea împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul BCCO Oradea au efectuat o acțiune de prindere în flagrant a inculpatului B.A.I., imediat după ce acesta a vândut 60 pliculeţe cu canabis (aproximativ 100 de grame), contra sumei de 4.400 de lei, prin gardul locuinţei sale din județul Bihor, unde se afla în autoizolare. La data de 10.04.2020, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Oradea împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul BCCO Oradea au efectuat o percheziție domiciliară în urma căreia au fost ridicate alte 11 pliculeţe cu canabis (aproximativ 11 grame), deţinute de inculpat în vederea comercializării", au detaliat procurorii DIICOT.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

Pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Sursa foto: DIICOT

 

Image
Image
Image