UPDATE: Descoperire șocanță la unitatea militară din Someșeni. Un militar a fost găsit spânzurat

Un militar a fost găsit spânzurat într-o unitate militară din județul Cluj.

Soldatul a fost găsit în stare critică, luni, 20 ianuarie, în jurul orei 10:00, după ce s-a spânzurat în unitatea militară din Someşeni. Medicii unui echipaj de Ambulanţă au încercat în zadar să-l resusciteze pe militar.

Surse judiciare au declarat că procurorii militari au deschis un dosar în cauză şi că, deocamdată, nu se cunosc împrejurările în care s-a produs decesul.

„La data de 20.01.2020, ora 10:10, IPJ Cluj a fost sesizat despre faptul că, la o unitate militară din municipiul Cluj-Napoca, a fost găsit un soldat spânzurat”, se arată într-un mesaj al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj, citat de monitorulcj.ro.

UPDATE

Soldatul care s-a spânzurat, luni, la unitatea militară din Someşeni era apt psihologic şi a obţinut calificativul ''foarte bine'' în ultimii şapte ani.

"Caporalul Felician Codruţ Şuteu a fost găsit spânzurat într-una dintre încăperile din cadrul cazărmii. S-a apelat serviciul 112 şi la echipajul medical din cadrul unităţii, care au încercat manevre de resuscitare, după care s-a declarat decesul militarului. În ultimii şapte ani, acesta a primit calificativul 'foarte bine', nu ştim ce l-a determinat să recurgă la acest gest tragic. Militarul decedat era operator de tehnică de comunicaţii, centralist", a declarat, luni, potrivit AGERPRES, ofiţerul de relaţii publice din cadrul unităţii militare, Andreea Oniţa.

Militarul în cauză a fost declarat apt psihologic la ultima testare, din septembrie 2019, nu era căsătorit şi că nu a lăsat vreun bilet de adio. El era angajat în cadrul armatei din 2003 şi avea 42 de ani.

Image
Image
Image