Cadavrul unui copil de 14 ani, găsit în cotețul câinelui. Băiatul nu mai fusese văzut de o lună

cadavru copil
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Trupul unui copil de 14 ani a fost găsit într-un sac menajer, într-o anexă gospodărească din Sighetu Marmației. Descoperirea macabră a fost făcută după ce vecinii l-ar fi întrebat de tată de fiul său, pe care nu-l mai văzuseră de mai bine de o lună, iar răspunsul bărbatului i-a făcut să intre la bănuieli.

Presa locală din Maramureș scrie că vecinul, îngrijorat de soarta copilului, pe care nu-l mai văzuse, a fost cel care a sunat la 112. Așa au ajuns oamenii legii să descopere, într-un sac menajer ascuns în cotețul câinelui, cadavrul băiatului, notează jurnalistul Vasile Dale, pe site-ul său.



“Aseară, 23 mai, la ora 21.09, polițiștii din Sighetu Marmației au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 de către un bărbat, cu privire la faptul că nu a mai văzut de mai multă vreme un tânăr din vecini și bănuiește că i s-ar fi întâmplat ceva.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar în urma verificărilor, într-o anexă a unui imobil de pe strada Câmpu Negru din municipiu, au găsit într-un sac de plastic, cadavrul unui minor de 14 ani.
Corpul neînsuflețit al minorului a fost transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei, pentru stabilirea cauzei decesului.
Tatăl minorului, un bărbat de 48 de ani, a fost internat la Spitalul de Psihiatrie Sighetu Marmației în vederea efectuării unei expertize psihiatrice.
În cauză, verificările continuă sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației”, a transmis IJP Maramureș.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Foto cu caracter ilustrativ

 

 

 

 

Image