Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decretat stare de alertă într-un județ care nu mai are spații pentru depozitarea gunoaielor. Autoritățile au reușit să identifice doar o soluție temporară.
“Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a convocat ieri, în sistem hibrid, Comitetul Național pentru Situații de Urgență, urmare a propunerilor formulate în Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Maramureș nr. 31/25.10.2022 privind declararea stării de alertă la nivelul județului Maramureș.
Astfel, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat, prin hotărâre, declararea stării de alertă la nivelul județului Maramureș.
Potrivit hotărârii CNSU, tratarea și depozitarea deșeurilor de la nivelul județului Maramureș vor fi asigurate, pentru o perioadă de 6 luni, la operatori autorizați din județul Bihor, municipiul Oradea. Tratarea și depozitarea deșeurilor se vor realiza pe bază de contract încheiat între autorităţile responsabile în acest domeniu și operatorii economici autorizați din județul Bihor, municipiul Oradea.
Autorităţile din Ploieşti cer declararea stării de alertă din cauza gunoaielor şi măsuri concrete din partea Gărzii de Mediu
Totodată, Instituția Prefectului Județului Maramureș va raporta lunar, Departamentului pentru Situații de Urgență, stadiul îndeplinirii măsurilor pentru revenirea la starea de normalitate”, informează un comunicat al Guvernului.
Hotărârea CNSU privind declararea stării de alertă în județul Maramureș
Art. 1 – (1) Se avizează Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență nr. 31 din 25.10.2022 privind propunerea declarării stării de alertă la nivelul județului Maramureș.
(2) Ministrul Afacerilor Interne avizează propunerea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Maramureș de declarare a stării de alertă la nivelul județului, precum și prelungirea sau încetarea acesteia.
Art. 2 – (1) Se propune ca pentru o perioadă de 6 luni, tratarea și depozitarea deșeurilor de la nivelul județului Maramureș să fie asigurată la operatori autorizați din județul Bihor, municipiul Oradea.
(2) Tratarea și depozitarea prevăzută la alin. (1) se va realiza pe bază de contract încheiat între autorităţile responsabile cu colectarea, depozitarea și tratarea deșeurilor din județul Maramureș și operatorii economici autorizați din județul Bihor, municipiul Oradea.
(3) Instituția Prefectului Județului Maramureș va raporta lunar la Departamentul pentru Situații de Urgență stadiul îndeplinirii măsurilor pentru revenirea la starea de normalitate.
Art. 3 – Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, precum și Instituției Prefectului Județului Bihor, Consiliului Județean Maramureș și Instituției Prefectului Județului Maramureș, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Sursa foto: ziarmm.ro