fbpx

VIDEO. Tânăr fără permis decedat după ce a intrat cu maşina într-o casă

VIDEO. Tânăr fără permis decedat după ce a intrat cu maşina într-o casă

Image
Image

Un tânăr de 28 de ani a murit, în noaptea de duminică spre luni, după ce a intrat într-o casă cu maşina pe care o conducea fără a avea permis, pe DN 19, în localitatea Răteşti, a anunțat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare.

"Din primele verificări efectuate la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că un tânăr, de 28 de ani, ar fi pierdut controlul volanului, intrând în coliziune cu un imobil. Totodată, poliţiştii au stabilit faptul că persoana în cauză nu deţinea permis de conducere. În urma evenimentului, a rezultat decesul tânărului", precizează informarea transmisă de reprezentanţii IPJ Satu Mare.

Potrivit Agerpres victima a fost scoasă inconştientă din autoturism şi predată unui echipaj de ambulanţă care a transportat-o la spital, unde a decedat ulterior. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

În urma tragediei, trei fetițe au rămas orfane de tată, conform informațiilor PresaSM.
Bărbatul lucra în domeniul construcțiilor în Satu Mare, iar cunoscuții spun despre el că era o persoană foarte prietenoasă și un foarte bun meseriaș.
Victima a intrat în Unitatea de Primire Urgențe la ora 23.07, iar decesul s-a declarat în data de 07.11.2022, ora 00.40.

 

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!  

Sursă foto/video PresaSM.

 

Image

Publish modules to the "offcanvas" position.