30 de ani închisoare pentru atacatorul de la Brăila Mall

Magistraţii Tribunalului Brăila l-au condamnat la o pedeapsă record pe Marius Valentin Parfenie, tânărul care a băgat groaza în brăilenii aflaţi la cumpărături la Mall într-o zi de noiembrie a anului 2018

Condamnarea aplicată în primă instanţă este una care nu s-a mai aplicat vreodată. Potrivit obiectivbr.ro, în cazul lui Parfenie a fost vorba despre un cumul de infracţiuni.

Practic, acum inculpatul Parfenie poate fi “nominalizat” la categoria “cel mai periculos infractor, cu cea mai mare pedeapsă”. 

“Măcelul” s-a produs în ziua de 11 noiembrie 2018, când tânărul de 20 de ani, Marius Valentin Parfenie, a intrat cu maşina în persoanele aflate la intrarea în Brăila Mall. Anterior, acelaşi tânăr îl înjunghiase cu cuţitul pe vânzătorul unui autoturism, după ce a pozat în cumpărător al maşinii, şi apoi a lovit intenţionat pe şoseaua de Centură doi bărbaţi, angajaţi “Braicar”. Zece persoane au ajuns la spital, printre care şi copii. La data de 12 noiembrie 2018, judecătorii Tribunalului Brăila au dispus arestarea preventivă, inculpatul fiind încarcerat în Arestul IPJ.

Inculpatul a fost trimis în judecată la data de 29 martie de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor calificat, tâlhărie calificată, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, părăsirea locului accidentului, tulburarea ordinii şi liniştii publice.

“În temeiul prevederilor art. 38 alin. 1 şi 2 şi art. 39 alin. 1 litera b din Codul Penal, contopeşte pedepsele principale aplicate inculpatului constând în pedepsele închisorii de 10 ani, 8 ani, 12 ani, 20 de ani, 3 ani, 4 ani, 1 an şi 2 luni şi respectiv 1 an şi 2 luni, acesta urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 20 de ani închisoare la care se adaugă sporul obligatoriu de 13 ani, o lună şi 10 zile reprezentând o treime din restul celorlalte pedepse, rezultând pedeapsa principală rezultantă de 33 de ani, o lună şi 10 zile de închisoare. În temeiul dispoziţiilor art. 60 din Codul Penal, constatând că pedeapsa principală rezultantă depăşeşte maximul general al pedepsei închisorii de 30 de ani, dispune ca inculpatul să execute pedeapsa principală rezultantă a ÎNCHISORII DE 30 DE ANI. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive de la data de 11.11.2018 la zi. Menţine măsura arestării preventive a inculpatului”, au decis magistraţii Tribunalului Brăila, potrivit obiectivbr.ro.

În cauză se poate formula apel, atunci dosarul fiind trimis la instanţa superioară, aducă la Curtea de Apel Galaţi, unde se va da sentinţa finală.

Sursă foto obiectivbr.ro.

 

 

 

Image
Image
Image