Image

Atac în stil mafiot. Brațele unui tânăr au fost amputate după ce acesta a fost lovit cu o macetă

atac macetă brăila
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un tânăr de 33 de ani a fost atacat pe stradă de indivizi care i-au tăiat brațele cu o macetă, medicii fiind nevoiți să recurgă la amputare. “Au vrut, la modul cel mai serios, să îl taie în bucăți”, a dezvăluit un cadru medical.

 

Incidentul extrem de violent a avut loc sâmbătă noaptea, în Brăila, pe Calea Dorobanților.

Poliţiştii din cadrul Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila au anunțat că sâmbătă, în jurul orei 23:15, polițiștii au fost sesizați prin apel 112 de către o femeie cu privire la faptul că o persoană ar fi fost agresată, suferind leziuni ce necesită îngrijiri medicale. „La fața locului s-au deplasat polițiștii, care, din primele date au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din Brăila, în timp ce se afla pe Bulevardul Dorobanților din municipiu, ar fi fost lovit de persoane necunoscute, suferind leziuni ce au necesitat acordarea de asistenta medicală de specialitate. Polițiștii efectuează în continuare cercetări pentru identificarea persoanelor ce se fac vinovate de săvârșirea faptei și stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, au precizat poliţiştii.

Atacatorii ar fi purtat cagule și erau înarmați cu o macetă.

Victima ar fi membru al unei grupări interlope, au precizat surse judiciare pentru debraila.ro, indicând că ar fi vorba despre o reglare de conturi.

„Au vrut, la modul cel mai serios, să îl taie în bucăți. A fost vorba de amputație mână bilateral în cazul lui”, a declarat un cadru medical pentru debraila.ro.

Potrivit prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, citat de obiectivbr.ro, este vorba despre acuzaţii de tentativă de omor. Tânărul agresat a fost transferat la spitalul Floreasca București, cu brațele amputate şi cu traumatism cranian grav.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră! 

 

Image
Image