fbpx

Colindător înjunghiat în spate de femeia care-l invitase în casă, să-i ureze

Colindător înjunghiat în spate de femeia care-l invitase în casă, să-i ureze

Image
Image

Un tânăr de 19 ani care a mers la colindat în seara de Crăciun a fost înjunghiat în spate de o femeie care-l poftise în casă. Băiatul a apucat să sune la 112, dar a fost rămnit destul de rău, fiind transportat la spital, pentru îngrijiri medicale.

 

Duminică seară, în jurul orei 21:45, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Ianca au fost sesizați prin apel 112, de către un tânăr în vârstă de 19 din satul Racovița, cu privire la faptul că acesta ar fi fost lovit în spate cu un cuțit. „Din cercetări a rezultat faptul că tânărul a fost la colindat la domiciliul unui bărbat din localitate, acesta invitându-l în casă pentru a servi băuturi alcoolice. În urma unor discuții contradictorii și pe fondul consumului de alcool, în momentul plecării, tânărul a fost lovit în spate cu un cuțit de concubina bărbatului, în vârstă de 45 de ani”, au transmis poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, citat de presa locală.

În urma atacului violent, tânărul a suferit leziuni şi a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Poliţiştii au întocmit în cauză dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Image

Publish modules to the "offcanvas" position.