FOTO. Un tren de călători a lovit în plin o basculantă

FOTO. Un tren de călători a lovit în plin o basculantă
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un tren de călători a lovit o basculantă, iar în urma impactului mașina a fost proiectată într-o casă din apropiere. Patru persoane au fost rănite în urma accidentului petrecut în județul Brăila.

Reprezentanții ISU Brăila anunță că un tren cu călători a lovit o autobasculantă în localitatea Baldovinești. În urma loviturii, mașina a fost proiectată într-o casă aflată în apropierea căii ferate, informează stiripesurse.ro citând Mediafax.

Cel puțin patru persoane au fost rănite, toate fiind conștiente, spun autoritățile. La fața locului intervin echipaje medicale, ale pompierilor și ale Poliției.

„În această dimineață, șoferul unui tir, în vârstă de 59 de ani, din județul Galați, în timp ce se deplasa pe raza localității Baldovinești, la trecerea la nivel cu cale ferată, nu ar fi observat semnalele luminoase și acustice și a fost lovit de un tren InterRegio ce se deplasa pe sensul de mers Brăila-Galați. Atât șoferul tirului cât și mecanicul de locomotivă în vârstă de 42 de ani, din Brăila, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, au anunțat reprezentanții IPJ Brăila.

{cwgallery}

Traficul feroviar este blocat, iar cel rutier este dirijat de polițiști.

Foto debraila.ro.

 

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!   

 

 

 

Image