fbpx

Un român beat şi cu permisul suspendat s-a dus la Poliţie să anunţe că a lovit o pasăre

Un român beat şi cu permisul suspendat s-a dus la Poliţie să anunţe că a lovit o pasăre

Image
Image

Situaţie bizară în judeţul Brăila, unde, chiar pe 1 aprilie, un bărbat aflat în stare de ebrietate şi cu permisul suspendat a bătut la uşa poliţiştilor pentru a le spune ca a lovit o pasăre când conducea maşina pe drumurile publice. Din păcate pentru el, nu era o păcăleală...

”Pe 1 aprilie, la ora 19:00, bărbatul din satul Filipești, în vârstă de 55 de ani, s-a prezentat la sediul Poliției Orașului Ianca, anunțând faptul că, în urmă cu 30 de minute, în timp ce conducea autoturismul pe Drumul Național 2B, în afară localității Mircea Vodă, a lovit o pasăre”, anunță IPJ Brăila.

Băut şi cu permisul suspendat, bărbatul s-a dus singur la sediul Poliţiei

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, informează site-ul debraila.ro.

În urmă verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că șoferul nu s-a urcat doar băut la volan, ci avea și permisul suspendat.

Șoferul s-a ales cu dosar penal, cercetările desfășurându-se sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influență băuturilor alcoolice și de conducere a unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Image

Publish modules to the "offcanvas" position.