Amenzi de 100.000 de lei din cauza stației de epurare de la Merei

Amenzi de 100.000 de lei din cauza stației de epurare de la Merei

Garda de Mediu Buzău a aplicat două sancțiuni, în valoare de 100.000 de lei, pentru neregulile descoperite la stația de epurare de pe raza localității Merei.

Anunțul a fost făcut săptămâna trecută de Garda de Mediu Buzău, în urma controalelor derulate de instituție, în perioada 24- 28 mai 2021, s pentru verificarea stadiului de conformare al stațiilor de epurare la cerințele legislației de mediu în vigoare.

“Pentru apele uzate menajere și tehnologice, colectate de pe raza UAT Merei și UAT Pogoanele, în stațiile de epurare, administrate de SC Compania de Apă SA Buzău, s-a constatat că stația de epurare existentă pe raza UAT Merei, nu este conformă cu prevederile legislației de mediu în vigoare și nici cu condițiile de funcționare stabilite prin autorizația de mediu și autorizația de gospodărire a apelor. Pentru neconformitățile constatate, Garda Națională de Mediu - Comisariatul Județean Buzău a aplicat 2  sancțiuni contravenționale în valoare totală de 100.000 lei și a impus măsuri corective cu termene realiste”, au transmis reprezentanții Gărzii de Mediu Buzău.

Foto: Garda de Mediu Buzău

 

Image
Image
Image