Anchetă de amploare a DNA, la Administrația Finanțelor Publice Buzău

Anchetă de amploare a DNA, la Administrația Finanțelor Publice Buzău
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Mai mulți angajați ai Administrației Județene a Finanțelor Publice Buzău, în frunte cu șeful Serviciului de Inspecție Fiscală Persoane Juridice, dar și zeci de oameni de afaceri sunt anchetați de DNA într-un dosar de corupție. Săptămâna trecută, față de o parte dintre aceste persoane au fost dispuse și măsuri preventive.

Pe 1 februarie, șase percheziții au avut loc în județ, inclusiv la Administrația Județeană a Finanțelor Publice (A.J.F.P.) Buzău.

“În perioada mai - iulie 2021, inculpatul Diță Laurențiu (șef al Serviciului de Inspecție Fiscală Persoane Juridice din cadrul A.J.F.P. Buzău – n.r.) ar fi acceptat promisiunile făcute de omul de afaceri cercetat în prezenta cauză, constând inițial în remiterea unui scuter (evaluat de inculpat la valoarea de 4.000 lei) și, ulterior, a unei sume de bani (jumătate din suma pentru care omul de afaceri ar fi fost scutit de la plată), pentru a-și exercita influența pe care a fi lăsat să se înțeleagă că o are asupra șefului Serviciului Inspecție Fiscală Persoane Fizice din cadrul A.J.F.P. Buzău și asupra subordonaților săi. Concret, inculpatul trebuia să-i determine pe aceștia să aprobe cererile formulate de omul de afaceri pentru anularea penalităților în cuantum de aproximativ 8.000 lei, aplicate debitului pe care acesta îl înregistra ca impozit.

În perioada martie - august 2021, celelalte cinci inculpate  (consilieri și inspectori în cadrul A.J.F.P. Buzău – n.r.), deși aveau ca sarcină de serviciu controlul operatorilor economici privați, acestea ar fi îndeplinit pentru unii dintre ei însărcinări circumscrise activității contabile. Tariful perceput pentru activitatea desfășurată de inculpate ar fi început de la minim 300 lei/lună, în funcție de volumul de acte care urma să fie procesat”, au informat procurorii DNA.

La acel moment, anchetatorii au anunțat că șapte persoane au fost plasate sub control judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile. Este vorba despre șeful al Serviciului de Inspecție Fiscală Persoane Juridice din cadrul A.J.F.P. Buzău, cercetat pentru trafic de influență, un om de afaceri, anchetat pentru cumpărare de influență, și cinci consilieri și inspectori din cadrul instituției, “în sarcina cărora s-a reținut comiterea infracțiunii de art. 11 din Legea 78/2000, respectiv îndeplinirea unei însărcinări, intermedierea ori înlesnirea efectuării unor operațiuni comerciale sau financiare ori participarea cu capital la un operator economic privat față de care avea sarcina de a-l supraveghea, controla, reorganiza sau lichida, dacă fapta este de natură a-i aduce direct sau indirect un folos necuvenit, în formă continuată.”

Cât se află sub control judiciar, inculpații nu au voie să părăsească țara, să comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar și nici să desfășoare activitatea în exercitarea căreia au săvârșit fapta.

Cercetările DNA vizează și mai mulți oameni de afaceri

Joi, procurorii DNA au anunțat extinderea urmării penale față de 27 oameni de afaceri cu privire la săvârșirea, în forma complicității, a infracțiunii prevăzute de art. 11 din Legea 78/2000, respectiv îndeplinirea unei însărcinări, intermedierea ori înlesnirea efectuării unor operațiuni comerciale sau financiare ori participarea cu capital la un operator economic privat față de care avea sarcina de a-l supraveghea, controla, reorganiza sau lichida, dacă fapta este de natură a-i aduce direct sau indirect un folos necuvenit, în formă continuată.

“În perioada martie - august 2021, cei 27 oameni de afaceri ar fi pus la dispoziția inculpatelor Gheorghe Nicoleta-Cristina, Iacob Daniela, Mavrodin Daniela, Mînzu Luminița și Neacșu Vasilica, angajați ai Administrației Finanțelor Publice (A.J.F.P.) Buzău, documentele contabile ale societăților pe care le administrau în vederea întocmirii situațiilor și declarațiilor fiscale, depunerii acestora la organele fiscale etc.

Aceste demersuri ar fi avut loc în condițiile în care oamenii de afaceri cunoșteau faptul că funcționarii respectivi aveau, printre altele, ca sarcină generală de serviciu doar pe aceea de a controla operatorii economici privați cu sediul în raza de competență și nicidecum pe aceea de a efectua activități de contabilitate primară.

Celor 27 de oameni de afaceri, având calitatea de suspect, li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală”, au precizat procurorii DNA, cu mențiune că în dosar se desfășoară cercetări și față de alte persoane.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul Direcției Generale Anticorupție și al Direcției de Operațiuni Speciale.

Efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră! 

 

 

Image